Scaunul "nostru"...

Mam oprit la scaunul "nostru".Asa il numeam "noi",in  parcul din centru capitalei.

Cu o alee lunga de statuie prafuite ale celor mai faimosi scriitori.Uneori mi se parea ca  stau de frumusete,caci doar turistii erau interesati de istoriile fiecaruia,ceea ce numesc eu o arta "moarta" ,pierduta prin secole.

Noptile de toamna ...felinarele scaldate-n stropii de ploaie,vechi, inca din timpurile 80' capatau un mic cerc miraculos de o lumina slaba  in juru-le,trista.

Uneori cind admiram o astfel de noapte in singuratate,ma simteam ca in cartile lui Dumas sau Bronte,aceeasi stare cind sufletul fuge de nelinisti,de adolescentinele furtuni. 

La marginea parcului se
contura un cerc din vechile scaune.Unul din el..era al "nostru".Aici ne dadeam amintiri,sperante..zimbet.Ne luam cafeaua des ,dimineata ori seara obositi.Aici ne dadeam intilniri ,saruturi,lacrimi..curaj.Cind eram impreuna,pentru noi nu existau oamenii,priviri,vorbe ..era doar lumea pe care am creat-o ..

Pe acest scaun...acum ,cind evitam sa mai trec pe aici,s-a intimplat sa ma asez pe el..ca pe vechile dureri..

Nu vom fi niciodata in stare,sa stopam acele ginduri si momente, care acum ne dor..ne urmaresc...

si nu vorbesc de dragoste.