O singura casă.

Undeva,in desert..in neant
O casuta de lemn se asterne in gol..
Pe o campie de-un frig derulant,
Ce suna a trist,a pace..ecou..
                 In indiciu a unui gol sufletesc
               Soarta pe care pivoteaza batranii,
          Atinge profunzimi alarmante ,trupesc
                 Asteptari in infern,dor de copiii
                 Ce vor veni,ce poate nu mai traiesc...
Impactul devastator si rece deasupra-le
E munca, trezita de foamea de timp
Accepta absurdul,miracol de-alungu ce
Nici urma..doar trece in fuga ,grabit. 
                Speranță,tăcere-echivoc cu absenta 
               Pierduta cu anii.
              Cu anii sorbind adanc din experienta
              Si nicidecum observand măștile-Oamenii..
Ma uit la fetele-zambitoare o data
La ochii-ntr-un punct, nemiscat
Acum,azi nu mai pot spune ce soarta
Se-ascunde in zambetul greu de pastrat..
              Nu e cald,nu mai e nici un drum.
             E umbra,revelatie divina.
             Imagineaza-ti ca nu e foc,ci doar fum.
             E o singura casa!
            Cu o singura candela ce mai are lumina-
            Nu-i nici in suflet,nu-i nici in mine...
            Nu-i nici in noapte si nici in tine..
            E pe masa. 
Si toata credinta-i-mbibata in praf.
Privind la  trecutul altruist si noros,
Umilinta-i
Mai mult decat ar fi un jaf,
Mai mult decat chinul,
Decat iubirea
Intoarsa pe dos. 
           In linistea asta,in coltul acest mic de rai
           O casuta batrana ,izgonita din lume..
           Cu doi batrani,ce se-ascund in albul uitat..
          Orfani in latura straină..
         Isi asteapta moartea in prag..